- 2018-11-28
- Posted by: Maria Calugareanu
- Category: Alerta Fiscala, EY Blog, TAX, TAX Alert
Acordul dintre România și Republica Orientală a Uruguayului în domeniul securității sociale
În data de 14 noiembrie 2018 a fost ratificat Acordul dintre România și Republica Orientală a Uruguayului în domeniul securității sociale semnat la Montevideo pe 13 septembrie 2017.
Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante aspect:
Scopul Acordului
Acordul are drept scop recunoașterea și totalizarea perioadelor de asigurare socială realizate pe teritoriul ambelor state, determinarea legislației aplicabile în cazul lucrătorilor migranți, egalitatea de tratament, precum și exportul prestațiilor.
Beneficii acoperite
Acordul se va aplica legislației din România privind:
- pensia de bătrânețe (pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțial), de invaliditate și de urmaș;
- ajutorul de deces; și
- alocația de stat pentru copii.
Pentru Republica Orientală a Uruguayului, Acordul se va aplica legislației privind:
- prestațiile din asigurări de pensii care acoperă riscurile de bătrânețe, invaliditate si urmaș; și
- regimul contributiv de prestații familiale.
Totalizarea perioadelor de asigurare
În cazul prestațiilor de bătrânețe, invaliditate și urmaș este prevăzută totalizarea perioadelor de asigurare realizate atât în cele două State Contractante, cât și a celor realizate în baza legislației unui stat terț cu care ambele State Contractante au încheiat acorduri de securitate socială și care prevăd totalizarea perioadelor de asigurare.
Legislația aplicabilă în cazul lucrătorilor migranți
În baza regulilor speciale, persoanele detașate vor fi supuse legislației statului contractant al angajatorului pe durata exercitării unei activități cu caracter temporar pe teritoriul celuilalt stat contractant pentru o perioadă de până la 24 de luni, cu condiția ca întreprinderea la care sunt angajați să desfășoare activități semnificative pe teritoriul statului contractant de origine.
Excepții de la regulile generale pot fi agreate de comun acord de către autoritățile relevante din ambele țări.
Alte aspecte
Acordul este încheiat pe o perioadă nedeterminată și a intrat în vigoare de la 21 noiembrie 2018.
Acordul nu deschide niciun drept pentru o perioadă anterioară intrării sale in vigoare.
Un aranjament administrativ se va stabili de către autoritățile competente pentru punerea în aplicare a acestui accord.
Autor: Andreea Cosmanescu – Senior Manager, Impozit pe venit si contributii sociale
Pentru informatii suplimentare, persoana de contact este:
Alex Milcev, Partener – Director al Departamentului de Asistenta fiscala si juridică
Email: office@ro.ey.com